Probabil cea mai șocantă fotografie de pe Facebook. Autorul s-a predat Poliției

Probabil cea mai șocantă fotografie de pe Facebook. Autorul s-a predat Poliției
Publicat: 09/08/2013, 13:44
Actualizat: 29/07/2014, 17:50

Un locuitor din regiunea orașului Miami, în statul Florida (sudul Statelor Unite), și-a ucis soția și a publicat o fotografie cu corpul însângerat pe pagina de Facebook, după care s-a predat, a anunțat joi poliția, relateazăAFP.

Derek Medina, în vârstă de 31 de ani, „s-a predat poliției în urmă cu câteva ore pentru a-și mărturisi crima, iar în prezent este interogat”, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul Poliției Miami.

Victima, Jennifer Alfonso, în vârstă de 26 de ani, a fost ucisă prin împușcare joi, imediat după ora locală 11.30 (18.30, ora României), a precizat poliția. Soțul ei a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu corpul întins pe jos, într-un apartament, cu mesajul „Fie ca sufletul să ți se odihnească în pace, Jennifer Alfonso”.

Cu puțin înainte să posteze fotografia, Derek Medina a postat un mesaj în care afirma „Voi merge la închisoare sau voi fi condamnat la moarte pentru că mi-am ucis soția, vă iubesc, prieteni, îmi veți lipsi, aveți grijă de voi, iar voi, cei de pe Facebook, mă veți vedea la știri”.

„Soția mea mă bătea. Nu pot suporta un asemenea abuz, iată de ce am făcut ceea ce am făcut. Sper că mă veți înțelege”, a adăugat el.

Cuplul avea o fiică în vârstă de zece ani, a precizat poliția.

NOTĂ: Imaginea de mai sus, publicată de South Miami Herald, a fost postată de Derek Medina pe pagina sa de Facebook cu puțin timp înainte de a comite crima. Fotografia cu trupul însângerat al soției a fost scoasă de Facebook.

Valentin Vidu, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
E interzis să faci asta în lift. Lista e lungă. Amenzi pentru românii de la...
Istoria alegerilor prezidențiale. Care a fost soarta perdanților din turul doi
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de...